Oglinzi
Cînd trec din odaie în odaie mă oglindesc în obiecte.
Într-o ploaie de sunete argintii
Se sparge un pahar din cristal
Şi din cioburi ca nişte petale căzute
Se ridică asemeni fumului imaginea chipului tău iubit.
O viaţă întreagă obiectele ne fură puţin cîte puţin.
Vom deveni tot mai subţiri, tot mai lungi,
Tot mai intraţi în florile de nufăr...
Acum sînt tînără, fiii mei îmi culeg violete,
Pe cîmpia înălţată ca o frunză de zăpadă,
Ne întoarcem acasă, privim lumea,
Pe sticla geamului aleargă maşini,
Îşi trăiesc viaţa case,
Oameni, copii, patinează pe o stea albă,
Cerul este din lînă îngheţată,
O lupoaică şi-a lăsat burta peste oraş.
Sîntem atît de tineri încît strălucim
Şi ne oglindim unul pe altul, iubitule, ca două focuri.
Oameni, copii, patinează pe o stea albă.